în încăierarea cu prezentul
ambiția își așează tronul
cu perfidă viclenie
pe când ștergarul lepădării de sine
rămâne încă neridicat

gloata de regi
vor veșnicie
însă veșnicia se trăiește
murind pentru ca alții să trăiască

sculptată
în inima umanității
porunca a rămas aceeași:
fiecare generație
trebuie să nască eroi
să fabrice din neființă dacă trebuie
indivizi care să salveze pe cineva

întrebări cenzurate se ridică
șoptind din pământ
cuvinte de lavă încinsă
ca niște torțe
îmbibate cu destinele noastre:
unde ne sunt eroii?

ecoul se consumă din nou
în mintea lumii
îmbătrânite de așteptare:
dar unde ne sunt eroii?

fiindcă ei eroii
nu apar decât atunci
când istoria o cere
ei nu se nasc eroi
ci sunt metamorfozați
când încep să iubească
sunt recunoscuți
când încep să se ridice

în timp ce alții
își clădesc buncăre
de izolare socială
sub pretextul egoist
al perpetuării speciei
eroii se poziționează
în fața gloanțelor urii
și a freneziei comune
după plăcere

eroii știu și să plângă
dar știu și să moară
odată cu normalul
și cu idealul personal

eroii sunt conectați
cu nevoile altora
cu țara
cu viitorul
cu iubirile altora
cu bucuriile multor străini
care nu vor ști niciodată
că ei au existat

de fapt nici ei eroii
nu vor afla niciodată
că au fost... eroi