E furtună cu nori grei, cu tunet, cu trăsnet
dar și curcubeu în lumea mea perfectă!
Ne iubim și culeg încet rouă pe obrajii mei vii...
Gândurile amare se amestecă cu cele dulci...
dar leg soarele și-l prind în piept,
să am lumină pentru toți din jurul meu.
Rezervorul cu lacrimi nu se termină niciodată,
e un pahar acolo tot timpul plin.
Verdele semănat de noi încolțește timid,
are petale bogate dar și spini ascuțiți...
Florile noastre nu se ofilesc niciodată,
ne ofilim noi, de dorul nostru, de dorul lor,
de frica aceea că nu suntem grădinari buni,
că poate nu am îngrijit pământul destul de bine...