Pe prispă șade umbra
La ușă bate vântul hoinar
Ostenit se-așează șubred pe prag în așteptare
Mărul cărunt aruncă petale-n fereastră

Deschid încet pășind smerit
ușa strigă trosnind răgușit
lemnul suspină ,bun venit’
arcuindu-se în reverență

Privirea umblă căutând în tăcere
Din colțul odăii fuiorul toarce depănând amintiri
vopsit strălucitor de truda măinilor dibace
Patul ascultă reflectând lipsit de somn

Pe plită ceaunul mestecă aerul veșted
În vatră a-nghețat cenușa timpului
Rușinată masa servește goală
ascuzându-se în hora scaunelor plictisite

Ies în grădină tremurând însingurat
Florile-mi cer înghesuit să mătur iarba
Și-atunci pierdut mă duc să-i strig unde-au plecat
Cu lacrimi calde fremătând s-aprind lumina