De mai putea citi în oameni adevărul,
N-ar mai rosti atât de repede verdictul și ecoul.

De mai putea citi dincolo de aparență,
Ar înțelege tăcerea, nu ar numi-o absență.

De mai putea citi în rănile ascunse,
N-ar face din durere povești ușor de spuse.

De mai putea citi în pașii mei tăcuți,
N-ar judeca un drum pe care nu l-au dus.

De mai putea citi în ochii mei obosiți,
Ar vedea luptele purtate, nu doar anii trăiți.

De mai putea citi în sufletele goale,
Ar ști că uneori răul se naște din neștire, nu din răutate.

De mai putea citi în cei ce rănesc,
Ar înțelege că și ei, cândva, au fost loviți firesc.

De mai putea citi în gesturi și-n tăceri,
Ar învăța că nu tot ce vezi e ceea ce ceri.

De mai putea citi fără să pretindă că știu,
Ar descoperi că a înțelege începe cu „nu știu”.

De mai putea citi și cei ce-au fost răniți,
Ar învăța să nu devină ceea ce i-a zdrobit.

De mai putea citi și-ar ierta trecutul greu,
Ar învăța că vindecarea începe din „eu”.

De mai putea citi, ar fi mai blânzi cu toți,
Și-ar lăsa judecata în locul unor pași mai moi.

Dar până vom învăța să citim cu adevărat,
Să nu uităm: un suflet nu e niciodată de judecat.