Lebăda și-a sfârșit tăcerea.

De prea mult timp
notele se compun și se recompun
în tipare de lut,
ascunse între nuferi și trestii.
De prea mult timp o strigă
Deneb!

Astăzi o rază i-a străpuns tiparul
și-un țipăt de jale din piept îi răsună:
„Mâine plec,
Mâine plec!
Sună clopoțelul!
Mâine vin,
Mâine vin!
Așteptați-mă puțin,
Până când nu va mai suna
Clopoțelul!”

În curând, mult prea curând,
orice sunet pământesc a încetat...

O lebădă murindă
ridicată e spre stele de arpegii îngerești:
„Domine deus!
Deus poetica!
Deus stellarum!
Deus miraculorum,
Lucis et pacis...”