credeam că exiști
și așteptam să mă suni
lumea își pierduse răbdarea
o lume-ntreagă dispărea după mine
tu cea mai aleasă
dintre cele care nu se văd
nu se știu nu se cunosc
nu poți fi cea mai proastă fată din lume
încât să mă lași întotdeauna singur
lumea începuse să se clatine
mâncătorii de rahat cu apă rece
trudeau noapte de noapte
ca și cum s-ar fi inversat gravitația
și s-ar fi emis alte legi
încă nestudiate
pentru că
oricum în acel veac
de la sfârșitul care a început
nu va mai fi cine să le pună în executare
ca pe o lege a insolvenței
care să ne mai dea dreptul
să visăm încă cinci ani
și poate după aceea încă puțin
când ora nebunilor și a netrebnicilor
nu va mai începe și diabolicul
după ce va înconjura câmpul de rapiță
și lumea mașinilor va apune
metamorfozându-se în albinele ucigașe
păreai să fii o mamă bună
și îți doreai mai mulți copii cu mine
din transcendent
s-a auzit vocea patriarhului avraam
ca și cum ne-am fi aflat între tigru și eufrat
lumea devenise hristocentrică
voind să scape de diabolic și de tot răul
,,aveam zece ani când eisenhower venea la balmoral”
n-aș putea să spun dacă einsehower era calm
sau dacă fierbea de mânie
în memoria regilor totul
apare atât de departe ca și cum nici n-ar fi fost
după ce ai trăit grotescul și monstruozitatea până la capăt
abjecta condiție umană
atât de frumoasă în ireal
în țara cutremurelor și a catastrofelor
în care nimic nu e cum trebuie să fie
ultima din europa
& monștrii mor
& demonii pleacă
te văd prin muguri de lumină