Povara cea mai grea pe care o purtăm
Este povara clipei pe care o trăim.
Mai grea decât lumina ei nu poate fi
Nimic din ceea ce ne e dat să fim.

Din fiecare strălucire-a ei ne cresc
În carne umbre din întunecate căi.
Nu este nimeni acolo unde se-adâncesc
Întinderi căutate de lumina ei.

În tot ceea ce suntem și dorim
Să devenim prin firea cărnii noastre
Nimic mai dureros nu am putea să fim
Decât flori crescute în glastre.

Ca munții care prin pietre curg,
Ca apele din care mări se-adună,
Povara cea mai grea pe care-o ducem
Este tumult zămislit greu din humă.