AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Ca mulţi alţii, bunăoară,
Şi eu m-am născut la ţară,
Ca şi patru fraţi ai mei:
Un băiat şi fete trei.

Tot la ţară am crescut,
Cu părinţii mei drept scut,
Iar a mea copilărie
A fost plină de magie.

Iarna mă lăsa tăicuţa
Să mă dau cu săniuţa;
Derdeluş era aproape,
Lângă un izvor de ape,

Iar băieţii, cu blăniţe,
Dar şi fete cu codiţe,
Ne luam la-ntrecere
Pe-a mai largă trecere.

Vara mă scăldam în gârlă
Şi-alergam câte-o şopârlă;
Peştişori prindeam cu mâna
Şi-i prăjea măicuţa, buna.

De sub poale de pădure
Am cules şi fragi, şi mure,
Iar din mure... ce dulceaţă
Făcea mama mea isteaţă!

De Crăciun mergeam cu steaua,
Când pe foc fierbea sarmaua:
Noi cântam de Moş Ajun
Despre prunc' Isus cel bun.

Dé mic m-am deprins cu munca,
Cu pădurea, dealul, lunca,
Lu'nd exemplu pe părinţi,
Harnici, iubitori, cuminţi.

Am păscut pe deal văcuţa,
Ce-o mulgea cu drag măicuţa;
Am păscut şi vreo trei oi,
Ce-au dat lână pentru noi.

Din lăptic, a mea măicuţă,
Harnică ‒ o furnicuţă,
Ne făcea mereu brânzică,
Caş, iaurt şi smântânică.

Cu măicuţa mea-n uniri,
Am plantat flori, trandafiri,
La prăşit beam caldă apă
Şi mâncam brânză cu ceapă.

Am cules struguri din vie,
Cântând câte-o melodie,
Am stors strugurii cu tata
Şi-am scos mustul cu găleata;

Beam toţi must, mâncam pastramă,
Ce-o făcea iubita mamă.
Am cules pe-alese mere,
Iar din faguri am scos miere.

În grădină-am dat cu sapa,
Din fântână am scos apa,
Uneori am fost plugarul
Şi-am cărat lemne cu carul.

Voi surprinde cititorul:
Am spart lemne cu toporul,
Focu-n sobă l-am făcut,
Ca părinţii să-mi ajut.

Când părinţii-erau plecaţi,
Aveam grijă de-ai mei fraţi:
Fiind fratele mai mare,
Le dam apă şi mâncare.

Mai târziu, cu bucurie,
Eu i-am învăţat să scrie,
De pe carte să citească,
Dar şi ca să socotească.

Am mers la biserică,
Ascultam vreo predică
Şi-ascultam cu bucurie
Câte-o sfântă liturghie.

Nú eram eu rupt din soare,
Dar flirtam cu domnişoare.
Şah jucam cu o vecină,
Blondă, blândă şi divină,

Premiantă, graţioasă,
Dar teribil de sfioasă;
Eu, îndrăgostit lulea
Am fost mulţi, mulţi ani de ea.

Am citit cărţi fără număr,
N-aş putea să le enumăr;
Treburi, joacă, drăgosteală,
Şcoala, însă, era şcoală.

Chiar de-s astăzi profesor
Şi poet, şi scriitor,
Nu-i ruşine, Mărioară,
Că eu m-am născut la ţară.

S-áu dus anii pe vecie
Şi-am ajuns la bătrâneţe…
Unde eşti, copilărie,
Cu nespusa-ţi frumuseţe?

(George Budoi, 01.06.2026; Poezie.ro).