culeg umbrele pașilor
din urma ta,
le strâng în perechi,
le fac mănunchiuri,
aprob,
împart,
măsor talpa cu gândul și
mă iau la trântă cu timpul scurs
când pasul ți-a crescut
iar ritmul,
prea alert,
te-a îndepărtat de lume,
de cer,
de tine.

au rămas în culisele tălpilor
visele neterminate,
împărțite în doi,
prinse în jocuri
precum codițele școlăriței
ascunsă în iarbă
dar,
ceva mă aleargă din nou după tine,
mă prinde de jur-împrejur
ca un vârtej de maci
suflați în luna mai,
un fel de vals de secundă
rămasă între două cifre
legănându-se
ce mă îmbie să prind,
la degetul mic,
vorba ta cusută cu pasul,
cum că pleci,
că te întorci,
că mă uiți,
că te ascunzi de tot
după veacuri.