o ruină în care nu am vrut să intru

nici măcar să filmez sau ceva asemănător

nu mai există ordine într-un babel stricat

de vreme ceasornicele nu mai funcţionează

nimic nu mai poate fi recunoscut

şi dacă ţi-a aparţinut vreodată

dumnezeu atârnă de un catarg

probat de câţiva norocoşi

locul acesta acum ceva minute

fusese un birou cu suflete pe ziduri imortalizate

citate /suntem ceea ce iubim/ mi-amintesc

de ochii lui nichita mai ai albastrului decât

cerul acum căzut ca o pancartă electorală ziua prinsă

între dărâmături nişte cuvinte grele

într-o discuţie lovită de seism

nu ştii de fapt cine rezistă sau dacă

efectul ar fi să zaci braţe în braţe

într-o relaţie necunoscută

numele nu contează nici dacă ai fost propriul şef

ori vreun pârlit cu mâna întinsă către moarte

cenuşii trupuri lipite într-o veşnicie care şi-a înscenat

propria navigare eşuată în spaţiul universal

închis pleoapă peste pleoapă

câteva momente înainte ideile

muşuroaie de furnici construind pământul

în manieră egipteană frunzele tăiau aerul uman

în spirale dimineaţa se ridica de pe piele cu urmele iubirii

timpul anormal de normal aproape plictisitor

cu mecanismele lui de trecere prin oameni

indolent în faţa oglinzilor care nu se reflectă

în minciună viaţa este de o altă părere

controversată

doar iubirea rezistă acolo în moloz

cu bărbia pe umărul dislocat

un fir de păianjen între două lumi

leagănă preistoria

femeie harnică moartea adună oasele uscate

(vol. Totul e să mergi până la capăt, Paralela 45, 2016)