nu eram nebuni —
am intrat prea departe
în spatele cortinei
lumina ne proiecta
înainte de a-și lua forma
iar acum ne arde pielea
de adevărul revelat.

universul nu se lasă cucerit.
inimile sunt antene
prin care dumnezeu verifică
dacă mai existăm
la fiecare oscilare
a emoțiilor.

ne-am întors orbi
de atâta nemărginire
și am găsit-o în noi
cu mâinile goale
și cu venele pline
de vibrații ancestrale —
realitatea ne-a primit la loc
cu blândețea suspectă
iar noi ne-am așezat perfect
în oasele noastre.

nu era de ajuns
surparea vălului lumii —
purtam în noi firele invizibile
cu care întunericul și lumina
se țin laolaltă
altfel cosmosul
s-ar fi destrămat pe margini.

cine ne întreabă
ce-am văzut dincolo
primește doar un zâmbet.
limbajul nu poate ancora
frăgezimea luminii
în carnea trecătoare.

nu eram nebuni —
eram exploratori.
pentru prima oară am rămas
în lumea care ne-a respins
căci o iubim nespus.