domnișoară din trifoi
care-ți râzi de amândoi
cu albastră-ți uitătura
și vioaie-ți plimbătura
deștelor în pas dactil

ai uitat că mi-s copil
ai uitatără măsura
dându-mă de-a dura-dura
‘călecată strâns în trap
și gonind ca un năvrap

chiuind și dînd de veste
cerului de-așa poveste

goală-n dans nebun sub stele

stropi de mărgărit pe piele
patima să mi ți-o spele

'poi trăgîndu-te-n liman
lângă pieptu-mi de golan
zicînd dulce:

„teșchereu,
de-ai avea și tu și eu
haladiți n-am sta-n trifoi
bibilică bibiloi

ci ne-am dezmierda pe lună
tu copil și eu nebună
la 'otel și la palat
io prințesă tu-mpărat

și ți-aș zice să mă iai
și-am fugi pe șapte cai
pân' la soare tot în zbor”
...
dimineața în obor
stând mofluz lângă tarabă
fără chef și fără treabă
parcă-mi vine să-l omor

când îl văd pe moșu-ți ciung
întinzându-și gâtu-i lung

gura-i știrbă pe-a ta față

ciugulind a mea dulceață