tăcerea plânge
tu amesteci cafeaua cu
lacrimile care nu mai spun nimic
degetele se desprind
doar să mai ridice toarta ceștii
de pe care s-a prelins
o picătură de lichid
prea dulce

mă privești amorțit
de sub peticul de ger
care te-a nins pe tâmple

în licărul luminii
din lumânarea aproape terminată
te încordezi să mai taci
o vreme
în timp ce
lichidul scade gustat banal de buzele
care
tot ce mai au de spus
este sărutul
imprimat
pe gura
ceștii