pasărea albă zbura printre valuri
era mică, firavă...

vântul puternic, ca într-o furtună
îi sta în cale, dar ea nu se opri
aripi băteau și ea sta pe loc
vântul o încerca, își măsurau forțele...

frumoasa călătoare jucându-se cu vântul,
când îl biruia, când se stingea pentru o clipă
ca iară să revină și să lupte,
căci frumusețea ei se-ntrezărea în luptă...

era tare frumoasă, ca un ascet bătrân
ce are genunchii roși de rugăciuni,
ce are inima și gândul cercate de lungi și multe veacuri,
ce pare veșnic.
se poartă blând și sobru și răbdător în toate,
trecut prin multe și-n toate răbdător...

erai frumoasă tare și blândă
blândețea-ți se regăsea în libertate
și libertatea îți era cântecul cel mai frumos.
frumoasă călătoare, nu te opri, mereu aleargă
purtând în inimă și-n glas cântecul iubit!