în ghearele de fiară ale singurătății
stă acest *eu* mânjit de întuneric
când se întâmplă lumina mi te aduc aminte
frumusețea ta sorbea tot în jur ca un haos
îmi rămânea doar materia jumătății de inimă
pielea și carnea îmi aveau un simptom de golire
umplând morbul din ochii tăi
plânsul devenea șagă,
când ni se uneau organele genitale
aveam promisiunea de prunc
copiii din noi fugeau cu picioare de înger la Domnul
plodul din burta ta
ți se amâna pentru alt dumnezeu,
pentru chipul cioplit, nezămislitor

astăzi trăiesc în sentiment de tenebră
emoția e una a matematicii norilor
cunoscând tabla adunării