Din trupul de lut, o, Părinte slăvit,
Îți scriu, ca un fiu prea smerit, rătăcit.
În umbra de frunze, sub cerul tăcut,
Mă-ntreb ce-ți dorești de la lutul pierdut.


Tu vezi ce nu văd și cunoști, ce nu știu,
Din dorul ce arde în pieptul pustiu.
Îți dau, prin cuvinte, un gând fără de preț:
O, Doamne, dă-mi harul să fiu înțelept!


Pe drumuri de spini, Tu-mi întinzi o lumină,
Dar deseori uit calea mea spre grădină.
Mă iartă, Părinte, că-s slab, păcătos,
Că uit să te caut când cerul e jos.


Îți las o scrisoare scrisă cu cerneala durerii,
Din ea să răsară izvorul tăcerii.
Îți cer, Dumnezeule, un loc lângă cer,
Unde pacea răsare și dorul nu piere.


Te rog, mă cuprinde, cu brațul divin,
Să fiu fiul Tău cel curat și senin.
Scrisoarea mea, Doamne, în mâinile tale,
Să-și afle răspunsul în ceruri astrale.