Am strâns în suflet dulce și amar,
Iar tu nu știi... să faci popas ai vrea,
Da nu-ți atribui rol de salvamar,
Ai Raiul tău, eu soarta mea cea grea.

Ai încercat să intri delicat,
Aici, în suflet, unde-i fremătare,
Și cu răceală te-am împiedicat,
Și ai aflat că, roată, sunt hotare...

N-aș vrea să-mi calci pe visele ce dorm
De-atâta vreme...cred c-au amurțit;
Și nici pe-un ghimpe veșnic și diform,
Fiindcă-i al meu și nu-l vreau împărțit.

Și dacă totuși ca un hoț pătrunzi,
Pășește lin să nu-mi agiți vreun dor,
Și nu-ncerca, te rog, să te afunzi,
Că-mi duc mâhnirea până-n ultim zbor...

Fă un popas cât să citești un chin
Ce șade prăfuit și neștiut,
Și nu-l certa, deși e un meschin,
Este al meu, și-n mine a crescut.

Să nu rămâi sau să te-mpotmolești,
La mine doar tristețe întâlnești...