MĂ TOT ABȚIN
Și vreau să simt ce simțeam când eram copil
Și mă întreb de o mie de ori de ce mă simt sensibil
Aș vrea ca cineva să vadă că din nisip fac verdeață
Cu emoții am ajutat, dar la mine cine sparge gheața?

Nu-mi place să o întreb „Ce faci?”,
Că știu că ea vrea să vorbească cu altcineva.
Poate ar trebui să plec fără să-i spun ce simt
Și să meargă singură cumva cu cineva.
(Ce bine îi stă în orice îmbrăcăminte,
Iarnă, vară, toamnă sau primăvară.)

Ce perfectă fată
Era odată o fată

(Hei, mi se zicea Lupul, dar mama îmi spune Alex.
Știai că oamenii credeau că dacă te mușcă o tarantulă intri într-o stare de tristețe, anxietate și agitație extremă?
Ca „tratament”, singura soluție acceptată era... să iubești pe cineva. Ce ciudat.
Scuze, dar știi că a durat să vin la tine să-ți cer un număr sau cum ești pe Insta sau Facebook?)

Simt prea multe și sună ciudat, parcă am un retard emoțional,
Și vreau ca tu să faci din mine un om excepțional.
Vreau să simt că nu te văd ca pe o bucată de carne umblătoare,
Sunt un pic așa... că mama și tata nu mă ascultau, e așa oare?

La câte simt, vreau să tac odată,
Nu cred că mă va înțelege niciodată
Cineva care simte cu drag ce am.
Știu că îți dorești kilograme, nu un gram.

Și mi-e frică să nu mai mor vreodată,
Sunt penibil? Oare va fi pentru ultima dată?
Mă tot abțin, mă tot abțin...