desenez emoții pe scoarță de copac,
să le transforme într-o baladă,
să dea culoare timpului opac,
vântul s-0 fredoneze fără tăgadă.

lacrimile norilor m-au răcorit,
au îndepărtat focul din suflet,
gândurile toate s-au primenit,
zboară prin lume cu aripi de sunet.

acum beau euforie încă o doză,
cu vântul idilic dansez o polcă,
dorul trece prin metamorfoză,
melancolia o ascund în rocă.

mă mângâie soarele ca pe o roză,
l-am fascinat cu iubirea barocă.