Să te pierd?
Ah, ce coșmar.
Dragostea-i un banc hilar;
Totuși spaima ce-mi răsare
Când privesc a ta plecare
Inima-mi pune pe jar.

Să te cred?
Nu te pierd!
Dragostea ne e datoare
Rând pe rând, la fiecare,
Însă gândul de-un "adio"
Când ascult al nopții trio
Mă topește incendiar.

Trist mereu?
Nu! Nu sunt eu!
Altul este visul meu –
Căci lucesc în depărtare
Lună, aștri, mândrul soare,
Presimt pacea pe pământ
Când îți aud glasul râzând.

Cum așa?
Părea că noaptea ne-ntuneca!
Atunci când Cupidon străluce
Sufletul, el ni-l seduce,
Într-un strâns și trainic „da”.
Astfel râd și-ți mulțumesc
Cu întreg alaiul ceresc;
Fie vântul ori furtuna grea,
Un lucru-i cert – rămâi a mea.