în unele clipe evadez din temnița vieții
sinucigându-mă placebo
să pot mirosi moartea
ca pe un crin din grădina încă departe
secunda nechemând zidirea de timp,
în următoarea mă redau traiului
cu gratii de minciună
la ferestrele întunericului de a exista,
tu nu pui zahăr în cafea,
o bem amară în dimineața umană