la început
iubirea e acidă
ca merele crude mâncate pe inima goală –
cum spunea bunica
trebuie lăsate să se coacă
să le mângâie soarele
să le bată picăturile de ploaie

despre timp este vorba

cât e încă vară
ne căptușim inimile cu propriile povești
pe care le-am pansat ici și colo
pe unde sângerau

le așternem
ca într-un cuib
începând cu cele în care eram mai puternici
apoi mușchi și licheni
și deasupra
obligatoriu
poveștile moi și catifelate
să protejeze fragilitatea care urmează

iubirea vine ca o pasăre mare
și albă
se așează ușor peste toate poveștile acelea trăite cândva
le încălzește
le vindecă

și din amintiri
eclozează speranța