Ai rătăcit prin inimi strâmte,
crezând că sunt ferestre deschise spre cer.
Ți-ai desenat stelele pe răsărit,
dar au pierit la primul orizont.
Apoi ai auzit un foșnet pe buzele tale.
Eram eu.
Ți-am dăruit aripile mele
ca să-mi zbori prin gânduri.
Ți-am adunat aștrii la picioare
și i-am transformat în drum.
Ți-am dăruit ochii mei
ca să-ți lumineze pașii prin mine
și ca să poți uita
brațele
ce-ți umbreau lumina.
Ai rămas
cu toată libertatea iubirii mele,
zburându-mi visele
prin cerul tău.