Nu am putut să iau trenul spre o direcție nedefinită.
Probabil că nu mai sunt destul de abil să urc pe scară din mers.
Am limitele grupei de vârstă,prea mari pentru a urma un plan care nu-mi aparține,fără ținte, fără interes.
Trec prin șirul de cuvinte,impasibil la reacții.Oare de ce e așa?
E clar: timpul îmi taxează biletul.
Trebuie să cobor cu pași măsurați.
Este ultima stație.