când Dumnezeu se supără, pe tine, îţi mai dă şapte zile
doar atât e nevoie să-ţi mănânci singur sandvişul de la prânz
să simţi din plin golul, dintr-o formă nepotrivită
formă neregulată de iubire
până se înteţeşte jarul din palma ta
în focul care dă jos măştile
şi cade un Cinci de spade
dintr-o nobleţe fără comparaţie

***

suferinţa cea mai adâncă o poţi trăi
aşa cum se cuvine
de 10 ori mai intens, plată ţie
pentru răul zidit
ea şlefuieşte şi lasă urme
urme adânci pe buricele degetelor tale
urme în care doar o anumită specie de fluturi îşi poate depune ouăle
şi vei putea vedea cum universul e chiar simpatic, uneori
când te îndeamnă să îţi mai dai puţin timp
de vreme ce tu ai deja
Aici Sicriul

***

apoi, dintr-o dată pe karmă, nu mai contează cum şi de ce
lumea ta se dă peste cap, de trei ori
şi mentalitatea de victimă e călcată în picioare
ce iluzie, ce pelerină fermecată
(tu ştii să porţi în fiecare buzunar câte un magician
care acoperă iepurele când se roagă)
priveşte cum clipele s-au pustiit până la cer
dintr-un surâs, dintr-un alint
din haina soldatului care ţine apa
e vremea să înfrunţi furtuna
(doar foloseşte inteligenţa corbului, în numele tău)
Zece de cupe