când am fost născut (şi nu făcut) nu s-a iscat bucurie
cum se aşteptau negustorii de halva, de la colţ
nu a fost petrecere, belşug
prin iarba mare şi necosită a cuvântului bun
pentru că nu era destul loc, nu erau destule cuvinte, pentru abundenţă
apoi am fost înfăşat într-un spaţiu suficient de mic
decupat dintr-o minune oarbă
numită justiţie uneori
cât să mai rămână ceva şi pentru celălalt
(mereu celălalt era mai important şi numit destin)
dar croit perfect pentru o lume triunghiulară
cu miros de oţet şi
miros de cărţi vechi
Magicianul

***

mi-am dus întotdeauna ziua sub o linie
ca un copil prins, cu struguri acri în buzunar
şi apoi următoarea zi, din zi
iar copilăria de mână, sub o linie întreruptă
într-un glob de sticlă îngheţat
(nu se găsea îngheţată pe băţ, pe atunci, pentru copii ascultători)
acolo unde aşteptam, cuminte, să îţi dai seama că ştiu
că ştiu cum am fost minţit, Doamne
de frunzele mici şi dese ale plopului tremurător
iar ursitoarele şuşoteau în preajma mea, fără nicio jenă
despre o singurătate sub care s-au potolit apele
de asta am învăţat de mic să vorbesc despre intuiţie
în fiecare zi, plecat din port pe ape mai line
umbră pe cer şi Steaua

***

dar am crescut prea mult şi prea dintr-o dată
cât să pot fi împins la câte o margine
şi ori de câte ori sorbeam cu zgomot
dintr-un pahar cu apă, neîncepută
se isca o furtună între mine
între mine şi celălalt
din pricina acelei creşteri şi a unui înalt, mult prea înalt
din care învârteam câte o bilă colorată
cu ambele mâini, aşteptând un semn
de fiecare dată doar câte un semn
şi norul dens care marca prezenţa Lui se îndepărta puţin
iar Judecata se împlinea, semnată în alb pe piele
când legam toate nopţile lor de un stâlp de foc
Cinci de spade