În lumina care se adună între două tăceri, rămâne chipul tău.
Liniile nevăzute ale timpului se strâng în jurul numelui.
Ochiul interior recunoaște calea, chiar și atunci când noi nu o mai zărim.
Versurile nerostite se așează lângă noi, precum o dimineață de iulie.
Ecoul cuvintelor tale rămâne înscris pe cerul tulburător de albastru.
Yin și yang împletesc luminii felul în care îți simt vocea.
Originea fiecărui gest al tău se întoarce în mine fir de argint.
Unde se termină lumea, începe locul în care, de atâta vreme, te port.

Se adună în mine liniștea când îți aud cuvintele.
Hărți ascunse de timp se relevă în fața noastră.
In întinderile de lumină, văd spațiul cum se așează după fiecare vers, iar ființe nerostite veghează tăcerile.
Rămânând în cerul viu, unde firul de argint al lunii devine o cale pentru nenumitele aripi.
Abisurile devin scările noastre, împletite din trestii subțiri, de culoarea coralului incandescent, mâinile noastre rămân amprente ale dorului.
Zhiraphyli se înalță prin focul coral, purtând tăcerile toate lăsate în urmă.