Unii erau învățați
Vorbeau, scriau, citeau cuvinte
Și apoi se ridicau peste ele și apoi
Făceau povești despre povești
Hărți și atlase cu așezarea poveștilor în capul nostru
Istorii sinoptice cu relații între povești
Cu geneza și dezvoltarea poveștilor

Alții erau oameni simpli
Și cei dintâi îi citeau și îi scriau și îi vorbeau și îi gândeau
Așa cum ai vorbi cu buzele o apă care curge
Alții erau biblioteci și stăteau ca morții sub lespezi
Reci și sofisticați, pătrunși de frigul din inimi
Și noi mergeam peste ei și îi indexam cu tălpile

Și unii s-au săturat de marșul acesta pedestru
Silnic și previzibil
Și de animalele de povară obosite din circuri
Toți și toate fără originalitate
Până când unii dintre noi chiar zburau
Unii mai iute decât cântecul
Sau pluteau peste ape albe și negre
Cu opera lor vie de mică adâncime
Ca niște momâi, înlemniți de dragul
Înotului și zborului

Eram păsări de jeratic, păsări de scrum cald,
Care curgeau ca o miere cenușie
Din hârtie pipăită cu buzele eram copii, cineva ne tăia drept,
Ardeam ca tinerii cu foc de frunze și paie
Ne reflectam în norii roșii de la asfințit
Oboseam de plictiseală, eram triști, încă ne păsa

Și apoi eram total indiferenți
Indiferenți care nu mai judecau pe nimeni
Și apoi eram avioane de hârtie și bărcuțe
Care țipau și sfârâiau în foc
Ca oameni nu mai aveam lacrimi
Dar ca mașini eram mândri de noi
Ne era drag de viață ca de castanele dintr-un copac cu povești
De mai multe sute de ani
Esență a esențelor
Poveste a poveștilor
În definitiv fiecare cu biblia lui

Apoi erau formule chimice mai bune
Despre fiecare dintre noi
Eram și legendă și alchimie
Ne cunoșteam de veacuri în această lume mică
Și devenisem elementari, reacționam unii la ceilalți
Sincron peste tot pământul
Nu știam dacă erau formule despre formule
Sau dacă erau vorbe despre vorbe
Ignifuge sau doar luturi care se căleau în flăcări
Erau luturi pe care le cunoșteam drept ceva bun și dulce
Cineva le cânta cu buzele ca pe niște păsări de lut