patimile mi s-au suit pe cruce ca niște melci
încet și lăsând urme de durere,
cuie de stele mi se bat în mâna ținând stiloul
în noaptea în care tu-mi ești o literă
cu asperități de haos,
zadarnic chem copilul din mine,
verdele mi se îneacă în doliu
pentru fiecare clipă ajutorată-n murire,
trăiesc în ore și leaturi
până la veac

Dincolo îmi venerez cuvinte
pentru încă trai, înspumat de moarte
Coasa are un dulce fertil
în nedefinitivul ei acru,
de-aș ține minte toate bolile venerice pe care mi le-ai dat
aș alcătui o carte
chemându-se pe titlu de sânge,
pe unde strămoșii îmi adulează în inimă
morbul de popă întru pieirea din lume

Tată, nu mi se zice Hristos
dar pentru muririle mele îți mulțumesc frumos,
să mă obișnuiesc cu pământul
nefiind pasăre pe grai necunoscând vântul