Netraductibili

Am fost pierduți
unul de celălalt, ca două nume
uitate-n aceeași carte,
pe pagini diferite.

Te iubeam cu o iubire care nu avea
corp, avea doar unghiuri,
avea doar sunetul acela
pe care-l fac lucrurile
când sunt pe cale să devină altceva.

Tu credeai că e simplu.
Eu credeam că e sacru.
Amândoi aveam dreptate
și de-aceea am greșit
amândoi.

Iubirea aceea mare
nu a încăput în cuvintele noastre mici,
așa cum marea nu încape
într-un pumn strâns,
oricât ai vrea să o duci acasă
în palme.

Am vorbit atâta
și n-am spus nimic din ce trebuia,
ca doi surzi
care se ceartă prin semne
despre culoarea unui sunet.

Acum port în mine
un fel de iarnă fără zăpadă,
un gol care are exact forma ta,
și-n care intră, uneori,
lumina...
așa cum intră-n camerele goale
amintirea cuiva
care odată a locuit acolo.

Nu regret că te-am iubit.
Regret doar
că n-am avut amândoi
același alfabet
pentru cuvântul „pentru totdeauna".

Corina Junghiatu