tăcerile mi se pliază între picioare.

ghemuit,
îmi introduc capul în gol.

mă desprind de geometria rece
a camerei.

sub straturile de bumbac,
timpul devine un fluid cald
în care mă dizolv
o pastilă de sare sunt,
un plămân care se strânge
și se desface în ritmul lent al stofei.

lumea e un ecou subacvatic,
o frecvență radio
pe care am încetat să o mai ascult.