Întoarce dragostea-napoi
ca pe o filă albastră dintr-o carte deschisă,
lăsată pe masa de lemn
din camera din față, de la drum,
cea pe care o numim Casa Mare,
casa noastră de oaspeți.

Pune-Te Tu împrejurul ei —
roată și pază, paznic în Adevăr,
pater familias,
pavăză blândă
între cer și taină,
între intrare și mister.

Ca eu să pot avea grijă
de treburile casei:
de dantela albă a prispei,
de lut și de lemn,
de grădină — mușcate, trandafiri, crini,
ardei, roșii, fasole galbenă și verde,
vinete,
de blide pline, mâncări mai acătării
și burtici fericite,
de lacrimile sfinților
și de prunci —
poeme vii,
tămâie pentru cei plecați
care nu mai vin,
dar nu sunt uitați de noi
niciodată.

Iar Tu —
ai grijă de oamenii mari
și de rănile lor,
de sufletele ce bat încet
la poarta Casei Tale,
ca la un vechi
și mereu nou
miracol,
ca la un acasă
al tuturora.

Și când ne-om muta, lasă —
să ne plângă în tăcere și-n gând
trandafirii și crinii din curtea cu gard verde,
cărțile pe care le-am citit și atins
sau nu le-am citit niciodată,
Dar tare-am fi vrut totuşi,
filele îngălbenite de vreme,
filele moi cu cerneală aurie,
filele reci cu albastru,
filele calde cu sânge —
mâinile mele mici, reci.

Nemuritoare ca noi,
cei ce ridicăm mâinile noastre împreună
și gândul spre Cer,
nu pentru putere,
ci prin rămânere
și poate mântuire,
ca două coloane tăcute
de infinită dragoste,
respirație fără grabă,
liniște fără tăgadă
și mult
Har.

– Zvera End
Întoarce dragostea
din vol. Dumnezeu Aievea,
Cap. Anatomia Harului