Turma clipelor o înghesui
în țarcul gândurilor
încercând să mulg un strop
de veșnicie.
Nu storc decât lacrimi
și apă de ploaie.
Ba când aș vrea să mă
retrag, dezamăgit,
Aud hohotul ciclopului
care a venit
să-și elibereze
oile.

Ea țese plângând o speranță deșartă,
Privește spre marea cu valuri pustii,
Iar el rătăcește, bătând la altă poartă,
Pierdut prin taverne și nopți aurii.

În somnul de plumb și în aburi de vin,
Ulise își pierde și ultimul strop
Din visul curat, azi transformat în suspin,
Sorbind din otravă ca orbul ciclop.

O, nu te întoarce doar formă de lut,
Căci pânza ei plânge de dor și amar,
Mai bine rămâi în exilul tăcut,
Decât fără suflet să-i treci peste prag.
Penelopa vrea duhul tău înapoi,
Nu trupul pustiu, străin printre noi.