|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Săptămâna a opta Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 15
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-07-29 | |
Acest înger
rugător al meu, cu chip de om aspru, înalt în arc-zbor, acest om cu glas neted, șoptit dureros în cânt, atât de departe și-aproape de mine mereu, mă vizitează în gând. Sau singurătatea aceasta, doar ea, mă colindă, mă cheamă, când eu colind vârfuri de munți sfinți și sar văile-adânci ale curgerii noastre prea repezi aici, pe pământ. Brațele și inimile lipite una de alta în șoaptă nu se mai pot recunoaște. Noi suntem, fiecare, la marginea lumii, fără să ne atingem, fără să ne cunoaștem, fără să ne îmbrățișăm sau să ne chemăm, nici în cânt, nici în gând. Ca o înșiruire de note-naripate — cerul nostru senin, văzut din copacul-pădure în care tu ai prins rădăcini. Apele din urechi. Păsările din brațe. Greutatea pașilor prea mari de care doar tu te rușinezi. Căci mă vei fi uitat demult de-acum, nu-i așa? Apele depărtate curg mai departe. Pădurea din noi se apropie-n gând. Păsările, între ele, aripile nu și le mai pot cuprinde. Cântecul nostru susură-n cer mai departe. — Zvera End „Acest înger” din volumul în lucru „Există îngeri. Poeme pentru oameni singuri”
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate