Drumul Meu

Am strâns în palme ani ca pe petale,
Am căutat un rost necontenit,
Am prins și vânturi cu ale lor rafale,
Dar nicio clipă nu m-am rătăcit.

Am fost copil cu vise fără teamă,
Apoi bărbat clădind încet un rost,
Cu fiecare pas mi-am scris o dramă,
Din fiecare zâmbet am creat un adăpost.

Am iubit mult și am plâns pe săturate,
Am ridicat ce alții-au dărâmat,
Și-am învățat din clipele nedrepte
Că orice of devine vindecat.

Acum privesc cu liniște spre mâine,
Cu suflet plin și pași mai cumpătați,
Nu-mi pare rău de timpul ce rămâne,
Nici de-ai mei ani frumos îmbrățișați.

Bătrânețea nu-i povară grea,
Ci rodul unei vieți trăite plin,
E pacea ce se-așază-n inima mea
Ca un apus domol în lacul cristalin.

Și merg senin pe drumul ce rămâne,
Cu fruntea sus și gândul împăcat,
Că am trăit frumos printre destine,
Și-mbătrânesc frumos, demn și curat.