De ce sunt eu un om?
De ce trebuie să-mi sacrific carnea în fiecare zi încercând să vă ofer câte o bucată?
De ce nu vedeți că unitatea din care eram odată,
conta cât un infinit de părți, nu doar cât o bucată.
Tai și tai precis, cât mai corect, cât mai perfect,
pentru a nu-mi fi reproșată nicio deficiență.
Sunt o ființă completă care nu suferă vreodată și aptă totdeauna.
Sper doar ca măcar orizontul aparenței să apună
și să vad un amurg gol si natural.
Cortina ce observă tacit socialul lipsit de empatie și voință de emancipare să se sfâșie odată.
Sper continuu, dar secular este procesul față de care suntem condamnați…

În chip de înger am fost făurit,
căci omul este miniatura Creatorului,
întruchipând frumosul și aspirând la cercul absolut.
Cercul acesta ne este izolat nouă.
Chiar nu sunt capabil să ajung acolo?
Am încercat, am încercat,
dar am observat cum tot ceea ce eu intenționez este spintecat de umanitatea la care eu particip involuntar.
Nu am ales aici. Nu am înțeles aici.
Ci doar în lăuntrul sufletului meu,
suflet universal, care nu aparține mie personal,
ci este plasat doar intenționat, în fiecare vietate, pentru a realiza o unitate,
spintecând o individualitate,
pe care eu, pe care tu, am fi vrut s-o avem, numai că nu.
Realul nostru iluzoriu se va stinge în cer notoriu,
iară sufletului meu, nu-i mai rămâne nimic,
decât un necesar Dumnezeu…