Ce soare
și cum ninge
și cât de alb mi-e părul
și valul ce m-atinge mi-ascunde adevărul
și ce sublim îmi toarce o ploaie la ureche
și cât de tare-mi latră trecutul nepereche
și iarba mă invită la dans pe ring de vânt
și lipițani de ceață m-aruncă la pământ
și frunze-ngălbenite sărută ghiocei
și Moș Crăciun, de Paște, e tras de nouă miei
și plec la grădiniță, mă-ntorc de la liceu și spre nisip, prin munte, îmi desenez traseu
și nu mai tac cuvinte
și nu mai strig tăceri, nu mă mai tem de mâine, de azi și nici de ieri
și mă sculptez în apă
și tremur în cuptor
și mă bronzez la lună
și-s prințul cerșetor
și-mi cad dinții de lapte
și nu-s moșneag cuminte
și-aștept și primăvara măselelor de minte
și noaptea-i dimineață
și zorii-s pe la prânz
și moartea-i încă viață
și gloaba-i încă mânz
și poarta-i descuiată
și câinele docil
și râde, ca nebunul, bătrânul din copil.