aș fi vrut să întâlnesc un singur om
care să înțeleagă valoarea somnului
și care să așeze somnul în mine
să-mi arate cerul - uite, până și în stele
e noapte
iar tu ești liniștea

să uit de marile iubiri netrăite
pe care nu le-am putut ierta niciodată
să nu mă mai mustru atât
pentru neputința de a crede cu toată inima
în zei, în semeni, în ceva care a stat mereu
sub rochia morții
să nu mai caut în istorie adevărul
și să nu mai caut adevărul
în lumina dimineții

omul cu cea mai frumoasă mască din lume
să mă salveze de la iluzia unui dialog
ca o cină de taină
unde fiecare dă și primește curgând
nu pentru că așa e firesc, ci pentru că
altfel nu are cum să fie
omului acela, să-i arăt un sărut cât o viață
doar să-mi spună într-o mângâiere
ceea ce nu trăiești la timp, trăiești prin alții
și asta e mai important
decât ai crede