a ieșit vremea la drumul mare
strânge birul cu delicatețe timp
poeții mulg cu râvnă cuvântul
tristețea se revarsă
sparge în treacăt pieptul jagardelei
trotuarul miroase a esență
e mare dramă în jur
îmi ascund zâmbetul în colțul salonului dezinfectat zilnic
cu periuța și pasta
dar nu

nu mi-e dor de tine mamă
te știu acolo bine mersi
poate ți-e cald poate frig îți este poate nu ți-e nimic
nici milă de noi cei rămăși p-acilea
tragem de fiare
am vrut să-ți scriu
îmi amintisem cum mă prefăceam că dorm lângă gemetele tale
de plăcere
sau poate nu-ți plăceau decât
banii și hainele de blană
nu mai are rost
te iert
te iert în fiecare zi în care îți simț neputința
și furia și foamea de oameni

da frate-miu te urăște încă
și nu renunță nici la ideea de a căuta noduri
în păpurișul de lângă cimitirul în care te-adăpostești
prin cavourile pline de un farmec aparte
nu știu dacă mai are la tine vreun gând
i-am explicat calm cum l-ai lăsat
pur și simplu
pentru a-l obișnui de mic cu dragostea reală simplă și netrucată
a bucătăresei de la cantina socială

tata e tot cum îl știi
îi trec zilele prin ochi ca drujba prin bradul fără vină
poartă la gât aceeași minunată eșarfă
dăruită cu mărinimie direct din shop
îți rămăsese niște mărunțiș
doar că acum e neagră și scorțoasă
ca tanti floarea soră-ta vitregă

mormăie fără sens sau poate cu un unic sens
giratoriu și nu mai crede în lacrimile care sapă la picioarele crucilor
dar mamă
încă te iubește așa cum ești așa cum poate așa cum
l-ai lăsat să știe că ai fost comoară și iubită și soție și mamă
așa cum crede că soarele răsare
pentru el

te mai iubește și pe tine cineva mamă