Întâi sărut o zi, spre noaptea multă
Ascunsă după ale sale buze,
Apoi nocturn aduc să mă amuze
O umbră ce de stele dulci ascultă.

De prin războaie ne cădeau obuze,
Răzmeriță e și-n gândire-ocultă
Pe Eva mie,-Adam, de mi-o insultă
Și de iubirea mea să o acuze.

Mai știi, femeie, când eram copiii
Spre moarte nu sorbeam din reci licori
Fiind întregi de unii cu toți viii.

Acum spre viață merg doar uneori
Lucirea nemuririi clipei fi i-i
În veșnicia plină de culori.