Sângele meu, pierdut în neamuri,
ale căror istorie nu o știu.
Sângele meu s-a impregnat în prezent,
aducând din trecut doar iluzii neîmplinite,
iluziile unor vieți trăite,
ce s-au transpus în imagini cumplite.

Parcă că sunt o amintire
a unei lumi puternic zdrobite.
Arme, focuri și cuțite,
toate aceste jocuri cumplite,
care transformă individul într-o pradă
numai bună de propagandă.

Toți sperăm, dar în zadar,
conștienți de venele noastre tăiate,
care scurg sângele în gol,
sângele unui neam,
care se trage din om.

Omul, ființa cea iubită,
de conștiință e strivită,
tot murind, murind continuu,
aruncată în prezent,
legată de ce este efemer;
efemeră este ea, aici pe teluricul realist,
unde așteaptă sa transceadă
al umanului paradis.

Ține mult sarcina vieții,
scepticismul o alină.
Noi nicicând n-am acționa,
căci nici n-avem voința deplină.