Cu un ciob de cuvânt
am aruncat spre tine:
am observat cum te întorci,
te întrebi,
te încrunți
și mă privești zâmbind.

Ochii tăi,
acele pleoape atât de familiare
nu uită niciodată să ierte,
să transforme orice vibrație amară
în iubire!

Acea iubire păstrată constantă
aproape desăvârșită
dacă o lași până a doua zi,
până la cafeaua de dimineață
după ce o frământă noaptea
sau o dezgheață o iarnă de frig.

Iubirea,
acea mână care caută
în fiecare celulă
și odată atinsă
devine
drumul deschis permanent
dintre noi.