O aripă a copilului e mama

cealaltă este tata.

Cu ele copilul se înalţă

spre lumina înţelegerii,

spre căldura binelui

şi spre strălucirea adevărului

mângâiat de adierea frumosului.



În copilărie mi s-a frânt

o aripă-mama

şi am început să mă

răsucesc ca o frunză de tei

menţinându-mă scurt

timp în aer.



Apoi, în tinereţe,a murit şi tata

încât am ajuns să mă

târăsc dintr-o groapă

a existenţei spre alta.

Aripile mi-au rămas ca

nişte cioate.


Uneori,în clipe de taină,

când văd suflete zburând

pe deasupra mlaştinilor vieţii

aş vrea şi eu să mă înalţ

ca în copilărie şi dau din aripi

ca nişte gâşte domestice

ce presimt în tării zborul suratelor

neînlănţuite dar,

cioatele mi se zbat ilar şi tragic.