Mor visele ca oamenii, ca tot,

Ce-a fost cândva lumină şi-ncântare,

Cuvintele încearcă murmurat

Ruina s-o prefacă în salvare.



Copilărie,draga mea fantomă,

Te chem de-o viaţă-ntreagă să revii

Văiesc şi strig, dar fără îndurare

Drumurile noastre rămân tot pustii.



Ne întâlnim arareori în câte-un vis,

În câte-o adiere cu parfum de floare

Venită, parcă din lumea celor duşi,



Dar tu te pierzi ca o nălucă-n zare

Iar eu rămân cu ochii plânşi,

Rătăcitor prin Lumea asta mare.