Când mă trezesc, aprind făclia moștenită,
mecanismul e pus în mișcare:
„să fii om de omenie,
primind ziua să-ți spele tălpile.

Lăsând întunericul să joace singur:
să dormi liniștită pe perna ta.
Lumea e dură, dar iubește-o,
fără să fii călcată în picioare, tată!”