te uiți la pielea mea fină de bătrână
care se întinde la nesfârșit
eu mă uit la tălpile tale uscate
care au mers lângă ale mele
vară de vară
prin nisipul fierbinte

îmi zâmbești cu dinții de pământ uitat în soare
eu te privesc
cu albăstrele pe sub pleoape
ca la nouăsprezece ani

unii s-ar uita la noi și ar spune că totul e trecător
dar prin asta aș înțelege că poezia nu există
ar însemna că zâmbetul tău nu e de pământ
ar însemna că pielea mea nu se va întinde
la nesfârșit
ar însemna că ultima ta zvâcnire de inimă va fi mai scurtă
decât a mea
cu câteva secunde

ce tristă aș fi atunci