Am ieșit pentru o clipă pe balcon, în noaptea grea,
Aerul răcoros al serii pe obraji mă mângâia,
Și privind spre bolta naltă, în albastrul cel profund,
Am simțit cum mii de stele în tăcere îmi răspund.

Ele nu-s doar puncte fixe pe o pânză de argint,
Ci sunt faruri de lumină ce secrete ne trimit.
Mi-au suflat în nopți târzii visuri mari, realizabile,
Pentru o omenire nouă, prin zeci de căi probabile.

Mi-au trezit în piept idealuri de o forță inedită,
O credință de oțel, de safire șlefuită.
Puterea lor cea magică, miracol de nespus,
A desăvârșit în mine darul cel primit de Sus.

Sunt un creator de lumi, un vizionar lucid în noapte,
Ce traduce din eter ale stelelor sfinte șoapte.
La final de zi și muncă, sub a cerului splendoare,
Trinitatea-mi interioară simte o eliberare.


Ofer lumii acest prinos, scris cu har și cu iubire,
Să pornim cu pași mai mari spre sacra desăvârșire.
________________________________________