mi-e viermele sorbind amor din mațe,
se-ntinde pe meleaguri de mătase
pe umbra mea din tine să se lase,
de colț de inimă să mă înhațe.

în ceruri ce pe mări de gând sunt joase
se-mbie moartea-n vieții mele ațe
adie-n plin furtuni de lene hoațe
și sângele se dumirește-n oase.

iar spre sonet mă-mbie dulci terține
de după ce am zboruri în catren,
o jalbă ce minciunii aparține.

să-mi fie de sub vene un peren,
deși puterile îmi sunt puține
și-a gâdila același alb refren.