Dormeam. Și, în somn,
Am auzit zvârcolindu-se marea.

Din pat m-am ridicat,
Ca un înviat din mormânt,
Și am privit pe fereastră să văd
Cine o lovește atât de dimineață
Când înfășurat stăteam în așternut.

Corbi negri smulgeau carnea
De pe tigvele peștilor copți aseară
Pe care i-am fript pentru câinii
Care mă caută să îi hrănesc.

Am privit dansul stârvului ars
Și am ascultat sunetul osului gol
Purtat de aripile care îmi creșteau
Pe interior din lumina în care piereau.

Am crezut că visam.

Numai că aseară, pe foc,
Am pus capete de pești și priveam
Cum în ochii lor adânci, cât întunericul nopții,
Fierbeau și întâi se albeau, apoi,
Din golul în care ardeau
Le creșteau dimineții
Cu corbi morți.

Atunci, m-am pus iară în pat
Ca într-un cuib așteptând mâncarea.

Când m-a trezit, era târziu.
Dar nu atât de târziu încât să uit
Cum cât în somn să pot auzi
Zvârcolind-se marea.