sufletul tău
e ca o coborâre în valea de crini
când primăvara
câmpurile înfloresc
după secetă lungă
atunci când pământul crăpat
se îmbibă cu rouă
cu aburii dimineții
ce fac să răsară din nou
macii de mai

privirea ta
este urcarea pe muntele izbăvirii
este ca dealul ce se lasă
măsurat cu pasul
urcat în ritmul creșterii gândului de seară
când obosit de zi
te descalți
te așezi cu gesturi largi
și-aștepți lumina palidă să coboare
ca să-ți poți urca tălpile reci
în noi așternuturi

atingerea ta
este calea strâmbă ce devine corectă
e ca un drum zgrunțuros ce se face neted
sub pasul hotărât
drept
știut pe de rost
de drumețul care nu se lasă bătut niciodată
este valea astupată
sunt munții
căile strâmbe toate îndreptate cu grijă
și drumul aspru care-și mestecă prundul
făcându-l nisip

așa este sufletul tău
din privirea păstrată
care atinge
exclusiv
trupul
meu